hog.jpg

[:md]

Republica Moldova are nevoie de un acord de finanțare cu FMI, dar negocierea acestui document trebuie să pornească de la interesele fundamentale ale țării, și nu de la cîștigurile de moment ale guvernării. Opinia aparține liderului socialiștilor, Igor Dodon, și a fost exprimată într-un articol pe blogul său personal, notează Actualități.md cu referire la NOI.md.

Acordul cu FMI este ultima speranță a autorităților, dar nu și a cetățenilor. Proiectul bugetului de stat pentru 2016 prevede o creștere fără precedent a datoriei externe – cu 68%. Datoria internă urmează să crească de aproape 3 ori – de la 7,2 pînă la 21 de miliarde de lei, în timp ce cea externă cu 20%. Puterea este conștientă de faptul că politicile ei nu sînt în măsură să rezolve problemele acute cu care se confruntă Republica Moldova și să o aducă pe calea dezvoltării durabile. Singura soluție pentru ei sînt resursele externe”, a relatat Dodon.

Liderul socialiștilor mai consideră că Guvernul Filip nu va supraviețui fără suportul FMI și, cel mai probabil, va face o serie de concesii pentru a obține o nouă „doză” de credite externe.

Acesta este un airbag destul important, dar … nu pentru țară, ci pentru autorități, este pentru ca aceasta să se simtă confortabil, fără a se preocupa de dezvoltarea de facto a țării. Din nefericire pentru cetățeni, acest acord va fi plin de majorări de taxe și reduceri de cheltuieli sociale și investiții publice. Pentru țară e necesară dezvoltarea economiei, dar nu intrarea în datorii”, a adăugat politicianul.

ПОДЕЛИТЬСЯ