[:md]

 

Astfel a criticat președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon, articolul publicat de către speaker-ul Parlamentului RM Andrian Candu pe blogul său personal cu denumirea “Recredibilizarea Moldovei acasă și în lume”, relatează Actualități.md.

Potrivit lui Dodon rezultatul guvernării pro-europene din 2009 – 2015 reprezintă – “Discreditarea Moldovei acasă și în lume”.

Liderul PSRM menționează că exodul oamenilor, furtul miliardului, ruinarea fermierilor, sărăcirea populației, promovarea unionismului, compromiterea independenței – sunt consecințele intereselor individuale și de partid ale celor din PD, PLDM, PL și ale acoliților.

Acum Candu încearcă să o facă pe salvatorul, scrie eseuri, vine cu apeluri patriotarde, probozește. A uitat că a fost și este unul dintre fruntașii guvernării care a îngropat Moldova? Crede că o să poată convinge pe cineva cu bombonelele pe care le scrie?”, a scris Dodon.

Președintele socialiștilor a mai adăugat că lumea a înțeles deja prea bine că «promisiunile eurounioniștilor sunt otrăvitoare, iar integrarea europeană este un mesaj-paravan pentru hoții care au jefuit țara și vor să fure în continuare».

Domnule speaker Candu, ajunge să discreditați Moldova. Plecați ca și Ponta. Demonstrați un pic de demnitate. Credibilitate oricum nu veți mai avea. Salvați țara. Plecați”, a conchis Igor Dodon.

Amintim că ieri, 5 noiembrie, fracțiunea PSRM a părăsit ședința de plen a parlamentului, după ce speaker-ul Andrian Candu a refuzat să include pe ordinea de zi inițiativele socialiștilor privind demisia mai multor conducători ai instituțiilor de stat. Socialiștii l-au acuzat pe Candu că își impune într-un mod monopolist și dictatorial agenda proprie și nu ține cont de drepturile celorlalți deputați. Drep urmare fracțiunea PSRM a menționat că va reveni la proiectul de hotărîre privind demisia președintelui legislativului Andrian Candu.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ