[:md]
Președintele Partidului Socialiștilor nu exclude faptul că în preajma viitoarei campanii electorale actuala guvernare ar putea fabrica la comandă dosare penale pe numele său sau a altor candidați la alegerile prezidențiale. Despre aceasta Igor Dodon a declarat în cadrul unui interviu pentru radio Sputnik Moldova, relatează Actualități.md.
“Acum cîțiva ani deja au fost fabricate și intentate cîteva dosare penale pe numele meu, cu privire la care acțiuni desfășurate în anii 2005-2007, încercau atunci să ne sperie cu ceva. Chiar înainte de alegerile aprlamentare din 2014, încercau să ne preseze ca noi să cedăm inclusive în parlament deși atunci eram doar trei deputați. Dar noi nu ne temem de acest lucru, o să încerce, noi știm asta, dar noi avem susținerea cetățenilor”, a declarat politicianul.
Liderul PSRM a amintit că pe parcursul ultimilor 1,5 ani, socialiștii au organizat peste 500 de acțiuni de proteste în toate regiunile din țară. Dodon a menționat că mereu a pledat pentru soluționarea conflictelor cu regimul de la putere prin cale pașnică și democratică însă totul are o limită.
“Dacă actuala guvernare va încerca să meargă pe capetele oamenilor, atunci noi vom răspunde cu aceeași monedă. Vom scoate zeci de mii de oameni în stradă iar furia oamenilor și așa deja este la limită. De aceea mesajul meu către guvernare este să nu se joace cu focul, sunt reguli care trebuie respectate.
Noi am cerut alegeri parlamentare anticipate concomitent cu cele prezicențiale. Nu au dorin să ne ofere acest drept, atunci măcar cele prezidențiale să fie corecte. Dacă la prezidențiale vor încerca din nou să se joace de-a democrația, să scoată concurenții din cursa electorală, cu siguranță vor avea un răspuns pe măsură la aceste acțiuni”, a subliniat Igor Dodon.