[:md]

 

Activitatea comisiei de anchetă privind situația din sistemul bancar se tergiversează intenționat, deoarece guvernul încearcă să acopere urmele lor și să distrugă dovezile existente încă. Despre aceasta în cadrul ședinței Prlamentului RM a declarat președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, relatează Actualități.md.

Activitățile Comisiei de anchetă ar fi trebuit să dureze 15 zile, dar astăzi președintele comisiei, deputatul PDM, Marcel Răducan a solicitat încă un termen 15 zile. Majoritatea parlamentară a aprobat această inițiativă.

În acest sens, liderul PSRM Igor Dodon a amintit că comisia a fost înființată în regim de urgență din cauza situației catastrofale din sectorul financiar-bancar și fluctuațiile valutare. Deciziile comisiei trebuie luate ca o chestiune de urgență, însă, BNM nu a furnizat socialiștilor informațiile solicitate.

Se creează impresia că se mimează activitatea furtunoasă a Comisiei. Este straniu că în 15 zile nu s-a reușit să se obțină informația solicitată. BNM încă nu a prezentat informația pe care noi am solicitat-o , hotărîrile secrete semnate de Drăguțanu și de fostul premier”, a spus liderul PSRM, Igor Dodon.

Totodată Dodon a menționat că în această situație de prelungire a termenului de investigație, președintele comisiei trebuia să vină cu un raport în fața parlamentului și să prezinte ce a fost depistat în cadrul achetei și ce nu și de ce se dorește încă un termen de 15 zile în acest sens.

Amintim că anterior după ședința comisie de anchetă privind situația de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank liderul PSRM, Igor Dodon a subliniat faptul că nu se dorește scoaterea la iveală a acestor furturi pentru că în opinia socialiștilor PD, PCRM și PLDM au fost implicate în toate aceste activități.

Atît timp cît majoritatea parlamentară este compusă de Filat Plahotniuc și Voronin nu o să aflăm nimic. O să fie mușamalizat tot absolut, o să se încerce să distrugă probele care mai sunt, și informațiile detaliate despre cine a scos banii, cum au fost transferați în cadrul comisie de anchetă ei nu le vor prezenta”, a declarat deputatul socialist.

Actualități.md reamintește că comisia de anchetă privind situația din sistemul bancar a fost creată inițiativa PSRM. În conducerea comisiei au fost aleși deputații din partidele de la guvernare care sunt direct legate de situația catastrofală din acest sector.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ