[:md]

 

Guvernarea va încerca să lichideze BEM, Banca Sociala și Unibank pentru a ascunde delapidările din ultimii ani. Despre aceasta scrie președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon, pe pagina sa de pe o rețea de socializare, relatează Actualități.md.

Pentru a preîntimpina și a nu admite o criză în lanț vor încerca să acopere găurile și să întoarcă banii deponenților din cadrul mijloacelor alocate de BNM circa 10-14 miliarde de lei (sursa emisie de lei sau schimbarea valutei din rezerva valutară) în acest caz BNM ar putea să mențină cursul monedei naționale pentru ceva timp. Astfel Leanca&Co speră că se va da uitării extragerea ilegală (furtul) a circa 10 miliarde de lei din aceste bănci.

Ce trebuie de făcut:

 — crearea unei comisii de anchetă cu participarea opoziției Parlamentare care va scoate la iveala toate schemele ilegale de sustragere a banilor,

— atragerea la răspundere a persoanelor implicate în aceste scheme inclusiv membrii guvernului, conducerea BNM,

— colaborarea cu organele de anchetă din UE, SUA și Federația Rusă pentru întoarcerea banilor în țară,

— naționalizarea acestor active la preț simbolic de 1 leu și crearea în baza lor a unei bănci puternice cu capital integral de stat.

Fracțiunea Socialiștilor va solicita insistent examinarea acestor subiecte în primele ședințe ale Parlamentului” scrie Dodon.

Actualități.md amintește că pe 16 decembrie în cadrul ședinței Consiliului Republican al PSRM a fost adoptată o rezoluție în care se menţionează că PSRM îşi va păstra statutul de opoziţie dură, va duce o luptă intransigentă cu oligarhii şi cu eurounioniştii de la guvernare, pregătind terenul pentru o victorie deplină şi efectivă a forţelor de stînga la următoarele alegeri parlamentare.

Partidul Socialiştilor îşi pune drept obiectiv să se transforme într-un partid care ar aparţine în întregime poporului. "Vom implementa principiile de transparenţă în procesul politic, difuzarea deschisă a activităţii comisiilor parlamentare, participarea la aceste şedinţe a reprezentanţilor societăţii civile şi a mediului de experţi, precum şi a cetăţenilor de rînd, lucru ce va fi implementat prin intermediul mijloacelor informaţionale electronice performante în elaborarea şi expertizarea proiectelor de lege şi a proiectelor de decizie la toate nivelurile puterii de stat. Vor fi create comitete şi consilii de experţi pentru diferite direcţii şi sectoare ale economiei, sferei sociale şi umanitare", scrie în rezoluția PSRM.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ