[:md]
Președintele Partidului Socialiștilor din RM Igor Dodon le-a propus lui Vladimir Voronin Vlad Plahotniuc și Vlad Filat să iasă la o dezbatere publică împreună. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă susținută astăzi de liderul PSRM, relatează Actualități.md.
“Vreau să vin cu un apel către cei trei Vlazi, Voronin, Plahotniuc și Filat: Haideți să ieșim la o dezbatere publică, deschisă la orice televiuziune care o controlați. Haideți să discutăm despre toate întrebările care le aveți față de noi. Noi vom veni cu întrebările care vi le pun oamenii, dar voi vă temeți să vp duceți să discutați cu oamenii, să discutăm despre viitorul RM, să vedem unde și cum țara noastră și copii noștri au un viitor. Haideți bărbătește să avem această discuție. Eu sunt disponibil” spune Dodon.
Președintele PSRM a menționat că în decurs de o zi așteptă răspuns la această propunere.
“Dacă nu atunci peste o zi voi veni eu cu o propunere unde vă vom aștepta pentru niște discuții sincere deschise despre viitorul RM” a subliniat Igor Dodon.