[:md]
Republica Moldova este cointeresată de cooperarea cu Uniunea Economică Euroasiatică, care este în avantajul țării noastre. Declarația a fost făcută de șeful statului, Igor Dodon în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru Agenția de presă TASS.
”La începutul anului m-am întîlnit cu conducerea Comisiei Euroasitiace și am convenit, că pe 3 aprilie ei vor efectua o vizită la Chișinău, unde vom semna un memorandum de cooperare cu Uniunea Economică Euroasiatică. Acest document nu contravine altor acorduri, semnate de țara noastră, cum ar fi Acordul de Asociere cu UE”, a menționat Dodon.
Mai mult, șeful statului a adresat scrisori celor cinci șefi de stat-membre a Uniunii Economice Euroasiatice, pentru a trimite delegații la acest forum în vederea împrtășirii din propria experiențe, pentru ca acesta ulteror, să fie studiată de partea moldovenească.
”De asemenea, intenționez pînă la sfârșitul lunii martie să semnez o scrisoare în adresa Comisiei Economice Euroasiatice, prin care voi solicita, ca la ședința următoare a șefilor de stat-membre a Uniunii Economice Euroasiatice să fie examinată posibilitatea de oferire țării noastre a statutului de observator în această organizație”, a mai adăugat Președintele RM citat de a-tv.md.
Amintim că potrivit rezultatelor ultimului sondaj de opinie, majoritatea cetățenilor RM se pronunță pentru aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică.