[:md]

 

Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor  Igor Dodon a declarat în cadrul marșului „Pentru Moldova” care a avut loc la Edineț, relatează Actualități.md.

Astăzi la acest marș de la nordul republicii cetățenii au venit să spună că sunt moldoveni. Nu contează, ruși, bulgari, ucraineni, găgăuzi, noi toți suntem cetățeni ai Republicii Moldova și ne mîndrim cu faptul că avem țara noastră. Am venit cu toții să spunem ferm ca noi vom face tot posibilul ca țara noastră RM să aibă viitor. Am venit să semănăm acele semințe de speranță în sufletele concetățenilor noștri, și semnițele acestea vor da roadă cu siguranță. La moldoveni se spune: „ce semeni primăvara culegi toamna”,  păi iată la toamnă noi toți împreună trebuie să culegem victoria. Victoria pentru alegerile prezidențiale și sper că împreună cu alegerile parlamentare anticipate”, a declarat liderul PSRM.

Dodon a menționat că deja mai mult de 7 ani la rînd bandiții de la guvernare, au distrus economia și agricultura, și-au bătut joc de bătrîni, de veterani, de invalizi, iar acuma mai vor să le ia cetățenilor și statul în care s-au născut.

Politicianul a amintit despre marșul unioniștilor care a avut loc acum o lună în centrul Chișinăului și a subliniat că socialiștii consideră că unionismul trebuie să fie interzis prin lege în RM.

Noi avem statul nostru suveran Republica Moldova. Partidul Socialiștilor va face tot posibilul ca unioniștii în RM să fie interziși prin lege. Noi vom face tot posibilul ca oligarhii de la putere nu doare  să fie scoși de la guvernare dar și puși la pușcărie pentru hoțiile care le-au făcut. Toate averea lor trebuie confiscată iar banii întorși poporului iar noi vom lupta pentru aceasta!”, a conchis Igor Dodon.

Menționăm că manifestații similare se desfășoară în cinci orașe din țară. Oamenii protestează pentru susţinerea statalității moldovenești, împotriva unionismului şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate concomitent cu cele prezidenţiale.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ