[:md]
Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, relatează Actualități.md.
“Să dormi o săptămînă în corturi nu e așa de simplu. Însă oamenii vin, și eu vreau să le mulțumesc pentru încrederea care ne-au acordat-o nouă liderilor PSRM și “Partidul Nostru”, și vreau să le spun că noi o să facem tot posibilul ca să nu-i dezamăgim”, a declarat liderul PSRM.
Dodon a amintim că acum o săptămînă, într-o seară pe timp de ploaie, a fost instalat orășelul de corturi în scuarul Parlamentului, de unde zilnic protestatarii vin cu revendicări foarte clare, și se alătură tot mai multe persoane pentru a protesta.
“Oamenii deja sunt la limită. Limita sărăciei a trecut de fapt, oamenii nu au cu ce plăti serviciile comunale, tarifele care au crescut. Oamenii au fost duși de nas toți acești 6 ani, că «uite mergem cu integrarea europeană la noi tot o să fie bine, salarii, locuri de muncă, etc». Toate lucrurile astea nu sunt! Oamenii pleacă masiv din țară, pensionarii au pensia de 800 de lei cînd tarifele costă de două ori mai mult, agricultorii de care-și bat joc în loc să le deie cîteva milioane subvenții, pentru că ei nu acuma cu ce ieși ca să are pămînturile, practice femrierii sunt în faliment, în schimb ăștia (n.red. guvernanții) au avut posibilitatea să fure un milliard de dolari. Și în această situație oamenii își pun întrebarea – «cît putem să mai răbdăm? Poate ajunge!», și cum să obții rezultate dacă nu prin proteste”, a mai menționat politicianul.
Igor Dodon a menționat că protestele sunt calea cea mai directă pentru a obține rezultate. “Dacă nu erau protestele se suspendau oare majorările de tarife la energie electrică și gaze naturale? Dacă nu erau protestele Drăguțanu oare pleca din funcție? Nu mai pleca el niciodată. Dacă nu erau proteste ieșea oare Timofti azi cu declarațiile prin care cere demisia mai multor responsabili din AIE? De aceea în opinia noastră protestele sunt calea cea mai direct pentru a obține rezultate și în acest sens noi nu vom ceda”, a subliniat președintele socialiștilor.