[:md]

 

Preşedintele Partidului Socialiştilor este sigur că Federația Rusă în termen de cîțiva ani va deveni un stat puternic nu doar din punct de vedere militar, geopolitic, cultural, geoexportator de resurse energetic, ci și din punct de vedere al suveranității economice. Despre  aceasta scrie preşedintele Partidului Socialiştilor Igor Dodon pe blogul său personal, relatează Actualităţi.md.
 
Liderul PSRM menţionează că situația dificilă din Federația Rusă, căderea rublei, speculațille de pe piața valutară sunt cauzate direct de sancțiunile impuse de Occident și scăderea prețului la petrol.
"SUA împreună cu aliații săi încearcă să pedepsească Administrația lui Putin pentru că a îndrăznit să joace un rol geopolitic mai impotant, atît regional cît și la nivel mondial. Poziția Rusiei este explicabilă, prin prisma preocupării ei pentru etnicii ruși din țările vecine și prin nedorința de a accepta monopolul americanilor în regiune și în plan global".
 
Igor Dodon consideră că pentru a păstra monopolul puterii în lume, Occidentul încearca să utilizeze aceleași instrumente care au fost utilizate și în anii 1980, cînd a fost distrusă Uniunea Sovietică (începînd cu 1980 și pînă în 1986 prețul la petrol a scăzut de la circa 100$/barelul pîna la cca30$). "Le va reuși și acum să ingenuncheze Rusia? Nu cred…
Comparativ cu conducerea de atunci (Gorbaciov), acum Rusia este condusă de o echipă de stataliști convinși, în frunte cu V.V. Putin, poporul rus este mult mai consolidat și mai patriotic orientat decît acum un sfert de veac. Lecția de atunci a fost însușită bine de ruși".
 
Dodon precizează că pe termen scurt, sancțiunile Occidentului vor provoca diminuarea ritmurilor de creștere a economiei rusești. "Pe termen mediu și lung însă, Rusia ar putea profita de oportunitatea momentului pentru a-și schimba structura economiei și să scape în sfîrșit de dependența sa de exporturile de produse petroliere (să ne amintim că la sf. sec XIX- încep sec. XX, Rusia țaristă a fost unul dintre exportatorii de bază a produselor agroalimentare din lume).
La moment, în Federația Rusă au fost create condiții favorabile pentru dezvoltarea producerii interne: sancțiunile impuse față de importul produselor agroalimentare, deprecierea rublei creează avantaje competitive față de prețul produselor de import, inclusiv pentru resursele energetice autohtone care nu depind direct de cursul $ si euro".
 
Potrivit politicianului dacă va fi susținut producătorul autohton cu resurse creditare ieftine, cu programe de stat, dacă se vor facilita investițiile înproducerea produselor autohtone ce vor putea substitui exportul –Federația Rusă în termen de cîțiva ani va deveni un stat puternic nu doar din punct de vedere militar, geopolitic, cultural, geoexportator de resurse energetic, ci și din punct de vedere al suveranității economice.
ПОДЕЛИТЬСЯ