[:md]
Astfel a comentat președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon apelul liderului “Platformei Demnitate și Adevăr” Andrei Năstase, ce ține de demararea discuţiilor privind desemnarea unui candidat unic pentru alegerile prezidenţiale, relatează Actualități.md.
Potrivit lui Dodon, socialiștii întotdeauna au acceptat dialogul cu alte forțe de opoziție, atît timp cît acest dialog vizează atingerea unor obiective comune.
Politicianul menționează că obiectivele PSRM rămîn neschimbate:
“Noi consecvent pledăm și vom întreprinde acțiuni pentru demolarea guvernării oligarhice și eliberarea instituțiilor statului din captivitate. Noi considerăm că alegerile prezidențiale trebuie să fie cîștigate de opoziție, iar alegerile parlamentare anticipate urmează să fie organizate în comun cu cele prezidențiale”, scrie Dodon pe pagina sa de pe o rețea socială.
Ce ține de candidatura pentru funcția de președinte al statului – liderul PSRM anunță că socialiștii acceptă și vor participa la dialogul cu alte forțe de opoziție, însă decizia finală a Partidului Socialiștilor se va baza pe opinia majorității membrilor și susținătorilor PSRM, precum și pe datele sondajelor de opinie, care arată dispozițiile generale de vot ale cetățenilor.
“Cert este că atît PSRM, cît și candidatul înaintat sau susținut de PSRM va evita orice confruntare cu alți eventuali candidați ai altor forțe de opoziție. Obiectivul nostru comun este înlăturarea guvernării oligarhice și deci toate declarațiile și acțiunile noastre trebuie să fie în sprijinul acestui obiectiv”, conchide Igor Dodon.