[:md]

 

Această guvernare a depășit toate limitele admisibile, ea trece ca buldozerul peste peste drepturile și libertățile cetățenilor. Partidul Socialiștilor consideră că această guvernare coruptă care a capturat statul nu mai poate fi prelungită de aceea va face tot posibilul pentru a împiedica procedura nelegitimă de instaurare a unui guvern criminal condus de oligarhi și bandiți. Despre aceasta a decarat liderul PSRM Igor Dodon într-o postare pe pegina sa de pe o rețea socială, relatează Actualități.md.

Vom încerca să împiedicăm procedura nelegitimă de învestire a noului «Guvern-marionetă». În Parlament – cu forțele deputaților, în afara Parlamentului – cu sprijinul cetățenilor. Vom declara dezacordul nostru față de prelungirea acestei guvernări corupte care a capturat statul. Știm că ni se pregătesc provocări, dar noi oricum vom protesta în ziua tentativei de învestire a «Guvernului-marionetă», oricând va fi ea: joi, vineri, sîmbătă. Ziua sau noaptea. În acea zi vom ieși cu toții, indiferent de opțiune politică, fără drapele de partid, fără mesaje electorale. 

În plus, în fiecare zi vom avea un pichet din cetățeni și deputați socialiști în fața Legislativului”, comunică Dodon.

Liderul PSRM a cerut corpului de ambasadori să atragă atenția asupra faptului că această guvernare oligarhică merge ca buldozerul peste drepturi, peste libertăți, peste cetățenii care i se opun. Politicianul s-a referit și la documentul apărut ieri în presă în care o organizație afiliată Partidului Democrat vrea să preia scuarul Parlamentului pentru a organiza mitinguri pentru susținerea candidatului la funcția de premier Pavel Filip care este un apropiat controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc.

Acum ei încearcă să împiedice protestul socialiștilor din fața Parlamentului, în ziua învestirii Guvernului-marionetă. Organizațiile lor de buzunar vor să disloce protestele socialiștilor.

Dar oare mai are rost să atrag atenția ambasadorilor? Nuland, Johannis si toți democrații din Bruxelles vor tăcea deoarece din considerente geopolitice au facut cîrdășie cu oligarhii împotriva poporului, împotriva cetățenilor Republicii Moldova. Ei au ales să păstreze statul capturat”, mai adăugă socialistul.

Totodată Igor Dodon a venit cu un mesaj către așa-numiții parteneri de dezvoltare din Occident:

La fel ca și în ultimii 6 ani, din 2009 încoace, călcați pe aceeași greblă: sînteti gata să închideți ochii la corupție, lipsa democrației, subjugarea presei, justiție controlată …, doar din interese geopolitice.

Să nu va mirați și să nu dați vina pe nimeni cînd peste 1 an susținerea vectorului occidental și a integrării europene va cădea pina la 10-15% în RM. Vina este a voastră. Iar noi vom face tot posibilul și imposibilul ca fiecare cetățean al Republicii Moldova să știe că păstrarea oligarhiei a fost posibilă doar cu suportul Occidentului. Noi nu vom ceda în fața oligarhiei. No pasaran!”, a subliniat președintele socialiștilor.

 

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ