[:md]
Comisia Electorală Centrală informează că duminică, 15 mai 2016, vor avea loc alegeri locale noi ale ale primarilor în comuna Ochiul Roș, raionul Anenii Noi, şi comuna Sărata-Galbenă, raionul Hînceşti, notează Actualități.md.
Pentru desfășurarea acestui scrutin, în comuna Ochiul Roș, raionul Anenii Noi, a fost constituită o secție de votare, unde își vor exercita dreptul de vot 346 alegători. În comuna Sărata-Galbenă, raionul Hînceşti, au fost constituite 5 secții de votare, iar pe listele electorale de bază sunt înscrişi 4536 alegători.
În cursa pentru funcția de primar al comunei Ochiul Roș, raionul Anenii Noi, s-au înregistrat patru concurenți electorali, iar pentru cea de primar al comunei Sărata-Galbenă, raionul Hînceşti – cinci.
Menționăm că candidații din partea Partidului Politic “Casa Noastră-Moldova” deținuții politici din “grupul Petrenco” — Mihail Amerberg și Roșco Alexandr au fost recent eliberați din arest. Aceștia au fost în detenție după ce în septembrie 2015, au protestat în fața Procuraturii Generale şi a intenţionat să instaleze corturi pe trotuarului din faţa instituţiei publice, pentru a protesta paşnic în regim non-stop contra regimului oligarhic.
Pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale noi din 15 mai curent din bugetul de stat au fost alocați 137 013,83 lei.
Amintim că mandatul primarului comunei Sărată-Galbenă, raionul Hînceşti, a încetat înainte de termen, în legătură cu incompatibilitatea funcției de primar cu cea de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar mandatul primarului comunei Ochiul Roș, raionul Anenii Noi în legătură cu demisia sa din motive de sănătate.
Mai multe informații despre scrutinul de duminică pot fi găsite pe site-ul oficial al Comisiei www.cec.md, compartimentulAlegeri și referendumuri, rubrica Alegeri locale noi.