ghj.jpg

[:md]

 

După ce Filip a efectuat o vizită la Bruxelles, unde a fost criticat de parlamentarii europeni pentru prestaţia sa, Mihai Ghimpu pare să-i sară în apărare, catalogându-l pe Cristian Preda, cel care i-a adresat întrebari incomodă noului premier despre oligarhul Plahotniuc, drept o persoană care nu gândeşte cu capul, relatează Actualități.md cu referire la jurnal.md.

Preda, atunci a fost foarte ghimpos când a fost şi domnul Candu. Este un deputat care nu gândeşte cu capul, dar cu inima. Chiar să vezi doar rău tot nu e bine”, a declarat Ghimpu în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la un post privat de televiziune.

Totodată, Ghimpu care chiar acum doi ani a criticat cu desăvârșire regimul de la putere, declara sus și tare că Moldova este capturată de Plahotniuc, solicita procuror european în RM și implemenarea reformelor, a avut doar cuvinte de laudă pentru actuala guvernare, și mai nou critică reformele cerute de europeni printre care şi pachetul de legi cu privire la integritate. Astfel, Ghimpu consideră că în cazul în care averile deputaţilor vor fi făcute publice, acestea sunt puse în pericol, deoarece hoţii ar putea afla de ele.

Europenii gândesc altfel, ei nu cunosc realităţile de la noi. Dacă am include în pachetul de legi anticorupţie toate recomandările europenilor, am pune în pericol viaţa. Vor fi făcute publice declaraţiile pe venit, cu bunurile care le deţin, iar hoţii vor afla ce şi unde se află”, a menţionat liberalul Ghimpu.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ