[:md]
Sora mai mare a fetiței din satul Brânzenii Noi, raionul Telenești, care a fost strivită sub dărâmături, a încercat să se sinucidă, după ce a aflat că sora ei mai mică a murit, scrie Jurnal.md.
Fetița a mers la spital la fratele ei, iar acolo, distrusă de durere, a încercat să sară de la etajul doi, fiind oprită de mama sa.
Copiii au mers să pască vite pentru a face niște bani ca să-și cumpere rechizite de școală.
Ei au mers la o fermă care nu mai lucrează, dar proprietarul acesteia le permite să pască acolo animalele.
Câteva vite au intrat într-o clădire părăsită. Copiii au mers să le alunge de acolo. În acel moment, un perete care cântărea aproximativ 12 tone s-a ruinat, iar fetița a nimerit sub dărâmăuri.
Băiatul a fost rănit la spate, iar fetița nu a mai putut fi salvată.




