[:md]

 

Pianistul Dumitru Dubanjiu a cunoscut staruri de la Hollywood, printre care se numără Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și Jack Nicholson.

Dumitru Dubanjiu la cei 34 de ani ai săi a reușit să facă înconjurul lumii cîntînd alături de muzicieni de talie internaţională.

Instrumentistul a moştenit dragostea pentru muzică de la tatăl său, Gheorghe Dubanjiu, care deși nu a avea studii muzicale, știa să cânte la acordeon ca un profesionist.

Datorită tatălui meu am ajuns muzician, el mă punea să exersez. Cu toate că am fost lipsit de copilărie, iar tatăl meu era adesea aspru cu mine, astăzi îi mulţumesc pentru aceasta. Dacă era mai blând, nu ştiu de mai ajungeam să cânt alături de cei mai faimoşi muzicieni din lume, să văd numeroase continente, să comunic şi să mă fotografiez cu starurile pe care le vedeam doar la televizor. Să fii muzicant pe vase de croazieră e o experienţa de neuitat, însă la un moment dat am ajuns să mă plictisesc să vizitez aceleaşi porturi, continente. Aveam un program de muncă lejer, cântam câte patru ore pe zi. Şi dacă peste hotare eram doar pianist, de când am revenit acasă cânt mai mult la acordeon”, a declarat instrumentistul pentru Apropo.

În R.Moldova, artistul colaborează cu maestrul Nicolae Botgros, Cristina Pintilie şi orchestra de muzică populară „Veselia”.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ