[:md]
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, şi Comisarul European pentru Politică de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, au declarat la Bruxelles, după întrevederea cu delegația moldovenească în frunte cu Pavel Filip, că așteaptă acțiuni concrete de la Executivul moldovenesc, inclusiv în sectorul justiției, problema transnistreană și recuperarea miliardului furat, relatează Actualități.md citat de Agora.md.
Reprezentanții UE au menționat că vor continua să susțină RM doar în condițiile în care vor vedea acțiuni concrete din partea Guvernului RM.
„În continuare vrem să vedem acțiuni concrete din partea Guvernului moldovenesc, inclusiv, depolitizarea instituțiilor de stat, și implementarea reformelor antifraudă și elucidarea circumstanțelor furtului din sistemul bancar”, a delarat Federica Mogherini.
Europenii au reiterat că Moldova trebuie să reducă din concentrarea media în mâinile unei singure persoane, să ofere independență sectorului judecătoresc și celui anticorupție.
De menționat că și majoritatea cetățenilor din RM are îndoieli în privința eficienței Guvernului RM în frunte cu Pavel Filip. Potrivit ultimului sondaj de opinie, circa 60 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova consideră că Guvernul condus de Pavel Filip – omul controversatului oligarh Vlad Plahotniuc, nu va schimba lucrurile spre bine în țară.
Actualități.md amintește că pe 20 ianuarie, majoritatea pestriță din parlament formată din PD-PL, cei 14 transfugi din PCRM și mai mulți deputați din PLDM despre care experții spun că ar fi fost creată ilegal, a votat în mai puțin de jumătate de oră Guvernul condus de Pavel Filip – omul controversatului oligarh Vlad Plahotniuc, și asta cu încălcarea mai multor norme legislative, în timp ce mii de oameni protestau în fața parlamentului împotriva instaurării acestui guvern.
De asemenea pe 21 ianuarie, a devenit cunoscut faptul, că tot pe 20 ianuarie, aproape de miezul nopții, pe furiș fără a informa pe nimeni, acest Guvern a depus jurămîntul în fața președintelui RM.
Ulterior în țară au demarat acțiuni ample de proteste antiguvernamentale. Oamenii cer alegeri anticipate și scoaterea regimului criminal de la guvernarea RM.