t789.jpg

[:md]

Guvernul Republicii Moldova poartă o mare parte din vină pentru furtul din sistemul bancar. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN citat de Actualități.md.

Viorel Gîrbu, expert în economie, explică vina Guvernului pentru furtul miliardului prin acea că a acoperit pierderile suportate de BEM cu banii împrumutaţi din Banca Naţională. „S-a acţionat într-o manieră concertată. S-au acumulat resurse considerabile în câteva bănci, după care s-au eliberat credite neperformante, iar Guvernul a acoperit aceste găuri cu bani creditaţi de la BNM”.

Viorel Gîrbu a criticat guvernele precedente pentru incapacitatea de a valorifica finanţările externe. „În anii 2009-2010 suma totală a finanţărilor externe putea să ajungă pînă la 500 de milioane de euro anual, însă guvernarea de atunci nu a fost capabilă să valorifice mai mult de o sută de milioane de euro anual. Chiar şi guvernarea comunistă de pînă în 2009, cu toate neajunsurile ei, putea să valorifice 200 de milioane de euro anual”, a spus expertul.  

Directorul Institutului Economiei de Piaţă, Roman Chircă, consideră că Guvernul a contribuit pe trei căi la furtul miliardului. „În primul rînd, Guvernul a ascuns problemele din BEM. În al doilea rînd, au fost vîndute o parte din acţiunile BEM. În al treilea rînd, au fost semnate acele scrisori de garanţie, prin care au fost luate credite de la BNM pentru a acoperi pierderile suportate de BEM. Aceste operaţiuni au fost făcute în mare taină, fapt care a provocat şi mai mult nemulţumirea cetăţenilor”, a argumentat Chircă.

ПОДЕЛИТЬСЯ