[:md]
Astăzi agricultorii din toată țara vor bloca traseele naționale în semn de protest față de lipsa de sprijin din partea Guvernului Republicii Moldova, relatează Actualități.md.
Acţiunea va începe la ora 10.00 şi va cuprinde toate raioanele republicii.
Agricultorii și fermierii spun că vor fi distruşi de poverile fiscale prevăzute pentru 2015 mai ales după ce Guvernul și-a asumat răspunderea pentru Legea Bugetului de stat fără a organiza consultări cu ei, agenții economici, sindicatele, patronatele și societatea civilă.
„Noi, după ce a eşuat dialogul cu Guvernul, am mai avut o doză de speranţă că vom discuta în cadrul comisiei parlamentare şi conducerea Parlamentului ca să întreprindem ceva, mai ales la capitolul fondului de subvenţionare, dar ieri am primit lovitura de graţie. Dar mai are rost ceva noi să mai cerem sau trebuie să ne suim în tractoare şi să ne pornim spre Chişinău să cerem demisia la toată guvernare”, a declarat anterior preşedintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari.
În cadrul manifestaţiei agricultorii vor cere dublarea fondului de subvenţionare de la 610 milioane lei la 1,2 miliarde lei, menţinerea cotei TVA de 8 % pentru producţia agricolă comercializată, deblocarea procesului de creditare în agricultură şi micşorarea dobânzilor de creditare, alocarea sprijinului financiar tuturor producătorilor de fructe care au livrat mere întreprinderilor de procesare în toamna anului 2014, inclusiv mere soiuri de iarnă.
Fermierii au anunţat că vor scoate tehnica agricolă pe mai multe trasee din ţară. Aceştia spun că dacă nici astăzi nu vor fi auziţi de guvernanţi, atunci vor organiza un marş spre centrul capitalei, unde vor instala corturi şi vor pleca doar când revendicările lor vor fi satisfăcute.