[:md]
Declarația aparține președintelui Partidului Socialiștilor Igor Dodon după ce acesta a fost audiat la Consiliul Național Anticorupție, relatează Actualități.md.
„Documentele pe care le-am prezentant astăzi pe care le-am publicat pe blocul meu eu le-am prezentat și în cadrul comisiei de anchetă care și-a finalizat activitatea. Din informațiile pe care le dispun se va încerca să fie un raport închis”, a declarat Dodon.
Potrivit liderului PSRM ,ajoritatea parlamentară comuniștii, democrații și liberal-democrații vor ca audierile să fie închise fără participarea presei.
„În caz dacă va fi așa eu am promis și voi veni cu un raport de alternativă probabil tot mîine. Eu cred că Filat, Plahotniuc și Voronin nu vor ca informația să fie publică, ei au ce ascunde. Cu toate că marea majoritatea a informației care este inclusă în acest raport deja este deschisă”, a subliniat politicianul.
„Astăzi mi s-a spus că au fost deschise careva dosare penale. Am fost surprins să aflu că poate dura de la jumătate de an pînă la doi ani examinarea tuturor cauzelor penale. Este straniu. Cînd un profesor, un medic este prins cu mită de 1 mie de lei el face pușcărie a doua zi. Iar aici se fură miliarde și ei ne zic nouă de cîțiva ani de zile, bătaie de joc. Atîta timp cît Filat, Plahotniuc și Voronin alcătuiesc majoritatea parlamentară, hoții ăștia la dubă n-o să-i punem”, a adăugat Igor Dodon.
Președintele socialiștilor a menționat că în opinia sa deciziile CNA-ului referitor la statutul unor persoane care deja din toate infromațiile se confirmă că sunt vinovete, statutul de libertate nu este cea mai potrivită soluție în această situație. „Eu consider că se încearcă în continuare și se face tot posibilul ca urmele care au mai rămas să fie șterse, să fie arse documentele care mai sunt”, a concluzionat Dodon.
Amintim că anterior pe blogul său personal președintele PSRM a publicat informații furnizate de către o persoană necunoscută despre furtul a peste 13 miliarde de lei din Banca Socială. După aceea CNA l-a citat pentru a fi audiat în cazul acestui dosar.