[:md]

Se pare că Procuratura din Moldova va avea mai mult de lucru după raportul privind primele o sută de zile de activitate a Guvernului Filip. Șeful executivului a declarat public că în timpul guvernărilor anterioare, sub drapelele UE, au fost furate sume mari de bani, relatează Actualități.md cu referire la Sputnik.

Prim-ministrul Republicii Moldova, democratul Pavel Filip, a declarat ieri, că pînă la preluarea de către dînsul a şefiei Guvernului, Uniunii Europene i-a fost creată o imagine falsă în ţara noastră, iar sub drapelele acesteia au fost furaţi mulţi bani.

Chiar dacă nu a nominalizat pe nimeni, Pavel Filip a sugerat că politicienii care au fost responsabili pînă la el de conducerea Guvernului au creat o imagine falsă Uniunii Europene, iar asta a condus la apariţia în societate a unor aşteptări faţă de UE care nu aveau cum să se realizeze.

Totodată, premierul a spus că sub drapelele Uniunii Europene, care a fost şi rămâne unul dintre principalii donatori financiari ai Republicii Moldova, au fost furaţi mulţi bani.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ