[:md]

 

Firma „Eurosim” SRL, care în 2014 i-a adus dividende de 439,6 mii de lei liderului PL, Mihai Ghimpu, a semnat, la începutul acestui an, un contract de arendă cu autorităţile publice locale pentru un teren de aproape 1300 m. p., de pe bd. Dacia din Chişinău.

Astfel, firma a primit în arendă acest teren pentru următorii 10 ani fără dreptul de a-l privatiza, pentru a-şi extinde construcţia aflată pe terenul alăturat. Anual, SRL-ul, la care deputatul Ghimpu deţine 34%, urmează să achite autorităţilor locale 24,56 mii de lei, adică aproximativ 2 mii de lei pe lună. Pe terenul alăturat, „Eurosim” are construită o benzinărie, care este dată în arendă celor de la Petrom Moldova.

De precizat că, în aceeaşi declaraţie, Mihai Ghimpu a indicat la capitolul „adresă juridică” a firmei „Eurosim” bd. Dacia 90, acolo unde este amplasat un imobil, care de fapt aparţine firmei „Parstar-Petrol”, fondată de partenerii lui de la „Eurosim”, care a câştigat în ultimii ani licitaţii de zeci de milioane de lei cu instituţii subordonate Primăriei mun. Chişinău, condusă de liberalul Dorin Chirtoacă.

În decembrie 2010, în cadrul şedinţei Consiliului Municipal Chişinău (CMC), când s-a pus în discuţie prelungirea arendei terenului din bd. Dacia pentru firma „Eurosim”, printr-un punct separat, s-a acceptat şi cedarea, tot în baza unui contract de arendă, către acelaşi SRL, a terenului adiacent, cu o suprafaţă aproape similară, de 1300 m. p. Experţii în domeniu afirmă că o asemenea tranzacţie trebuia făcută prin intermediul unei licitaţii, or, terenul dat în arendă firmei lui Ghimpu nu avea pe el niciun fel de construcţii, pentru a fi acordat firmei prin acest scenariu. Pe site-ul Primăriei mun. Chişinău, o asemenea decizie a CMC, din 2 decembrie 2010, nu există. Valeriu Didencu, secretarul CMC, nu a răspuns la apelurile noastre repetate, pentru a ne vorbi despre acea decizie.

Reprezentanţii Direcţiei Relaţii Funciare au declarat pentru sursă însă că, după hotărârea CMC, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat s-a adresat în judecată, nefiind de acord cu poziţia Consiliului, doar că judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie, într-un final, au considerat că CMC a luat o decizie legală. Astfel, şi din acest motiv, pe 18 februarie 2015, între autorităţile locale şi firma „Eurosim” a fost semnat un nou contract de arendă, valabil până în februarie 2025.

Menționăm că datele de la Camera Înregistrării de Stat îl dau pe Mihai Ghimpu în calitate de fondator al „Eurosim” SRL, iar în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pe 2014, deputatul a indicat că a avut dividende de la acest SRL de 439,6 mii de lei.

sursa

ПОДЕЛИТЬСЯ