[:md]

 

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat anunţă că a cerut ajutorul Poliţiei în cazul reţelei de magazine FoxMart, ţinând cont de complexitatea problemei, potrivit Eco.md.

Mai nou, Fiscul a depistat că directorul Foxmart lucra în acelaşi timp şi în calitate de simplu muncitor al unui centru de deservire al companiei unde se repara tehnica de uz casnic.

Amintim că săptămâna trecută, Fiscul a informat că în urma unui control efectuat la reţeaua de magazine de electrocasnice Foxmart, a fost depistată lipsa unui volum de mărfuri în valoare de 127,5 mil. de lei. Aceasta înseamnă că reţeaua de magazine a efectuat de această sumă livrări de mărfuri în alte scopuri, necunoscute, prejudiciind astfel bugetul statului cu peste 21,25 mil. de lei.

Cu toate acestea, rețeaua de magazine continuă să activeze, însă conturile acesteia au fost blocate, marfa din stoc sechestrată, iar maşinile de casă şi control au fost ridicate.

Reţeaua de magazine de electrocasnice Foxmart aparţine liderului ucrainean de retail cu electrocasnice „Foxtrot. Tehnică pentru casă”, care în anul 2007 a intrat pe piaţa moldovenească.

Compania deţine o cotă de piaţă a consumului final de produse electrocasnice şi electronice este mai mare de 20%, asigurată de vânzările unei reţele de cinci magazine amplasate în Chişinău.

Sursa: Eco.md

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ