[:md]
Un grav accident a avut loc în această noapte în sectorul Ciocana al capitalei. O persoană a decedat pe loc iar alta a fost transportată de urgență la spital, după ce motocicleta pe care se aflau s-a tamponat într-o bordură, relatează Actualități.md
Impactul a avut loc pe strada Mihail Sadoveanu, în jurul orei 03:00 dimineața. Șoferul motocicletei în vîrstă de 35 de ani se află în stare gravă la spital, iar pasagerul acestuia un tînăr de 28 de ani și-a pierdut viața.
Potrivit unor informații se presupune că conducătorul motocicletei era în stare de ebrietate.
Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de către oamenii legii.