[:md]
Caz neobișnuit în capitală. O mașină care oferă servicii de taxi a fost incendiată intenționat de către un individ noaptea trecută, relatează Actualități.md.
Potrivit informațiilor martorilor, cazul a avut loc pe strada Igor Vieru din sectorul Ciocana. Un individ s-ar fi apropiat de mașină, a pus o sticlă de benzină sub ea și i-a dat foc.
La scurt timp, probabil că șoferul care dormea în automobil ar fi simțit că acesta arde și imediat l-a mutat în alt loc pentru ca incendiul să nu se extindă către alte automobile. Pompierii au venit rapid la fața locului și au localizat incendiul.
Din fericire șoferul a scăpat nevătămat.
Poliția cercetează cazul, dacă va fi găsit suspectul riscă mai mulți ani de pușcărie.