[:md]
Panourile publicitare pe care candidatul pentru funcția de primar general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, le-a instalat prin tot orașul deja nu mai sunt de ajuns. Liberalul a decis să lipească afișe în care este arătat ceea ce Chirtoacă numește "faptele sale concrete", la stațiile transportului public, relatează Actualități.md.
Fotografia a fost făcută în această dimineață, de corespondentul nostru în apropiere de stația situată în imediata vecinătate a Primăriei municipiului Chișinău.
"Primarul nostru mult stimat, cu excepția spectacolelor politice și publicității, nimic altceva nu poate face. Spuneți-mi, oare chiar omul care a condus orașul timp de 8 ani, are nevoie de atît de multe panouri prin oraș pentru ca să fie recunoscut ? De ce nu s-a făcut cunoscut prin faptele sale concrete? Dacă el ar fi fost un primar bun, un primar pentru toți, oamenii l-ar fi recunoscut datorită faptelor sale, nu datorită panourilor publicitare", a menționat candidatl PSRM la funcția de primar de Chișinău Zinaida Greceanîi.