[:md]

 

Ploaia torențială de aseara avut consecințe dezastruoase pentru mai mulți locuitori ai capitalei, relatează Actualități.md.

Pe lîngă faptul că s-a stins lumina la o oră de vîrf și circulaţia troleibuzelor s-a oprit pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău, iar mai mulți chișinăuieni care veneau de la muncă au rămas blocați, mai multe străzi din capitală au fost total inundate fapt ce a paralizat și circulația automobilelor.

Din cauza șuvoaielor de apă care curgeau pe strazi și care nu aveau unde să se scurgă nici cetățenii nu se puteau deplasa pe drumuri.

Două mașini au fost avariate după ce un arbore a fost doborît de vîntul puternic și a căzut peste acestea.

În total, în Chişinău au fost înregistrate cinci cazuri în care vîntul a doborît copaci sau crengi masive. Unul dintre cele două automobile avariate a fost distrus practic în întregime.

Din fericire persoane rănite nu au fost înregistrate.

ПОДЕЛИТЬСЯ