[:md]
JURNAL de Chişinău a vizitat zilele astea localitatea Coloniţa, municipiul Chişinău, unde locuieşte liderul PL, Mihai Ghimpu.
„Surpriza” găsită acolo a fost că, atunci cînd a reconstruit casa părinţilor săi, transformînd-o într-un conac boieresc, Ghimpu a ajuns cu gardul în drum, luînd din suprafaţa acestuia vreo 3 metri.
Jurnaliștii au întrebat o vecină de-a lui Mihai Ghimpu, care lucra în grădină, dacă nu o deranjează faptul că acesta a ieșit cu gardul în drum, îngustînd drumul și transformîndu-l într-o ulicioară. Femeia, speriată, a întrebat mai întîi cine i-a trimis, apoi a spus: „Fîntîna, pe timpurile sovietice, a fost construită în drum, dar Ghimpu a îngrădit-o. Atunci trebuia spus ceva, acum e tîrziu… Ce să faci, doar n-o să strice omul gardul? Lasă-l să trăiască așa, dacă îi place”, a spus ea încet, ca să nu o audă nimeni.






