[:md]
Tragedie într-o locuință din orășelul Codru din municipiul Chișinău. Trupul unui bărbat în vîrstă de 37 de ani a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu de proporții, relatează Actualități.md.
Incendiul a izbucnit ieri seara într-o casă de pe strada Prepeliţa din localitate. La faţa locului, au intervenit două autospeciale au reuşit să stingă focul timp de 30 de minute.
Din nefericire, cadavrul unui bărbat de 37 de ani a fost găsit carbonizat în interiorul casei. Flăcările au mistuit 60 de metri pătraţi din locuinţă, precum şi numeroase bunuri.
Inspectorii Serviciului Situaţii Excepţionale urmează să cerceteze circumstanţele, pentru a stabili cauza care a dus la izbucnirea incendiului.