[:md]
În cadrul ședinței de plen a Parlamentului RM, deputații Partidului Socialiștilor au solicitat audierea Ministerului Educației privind situația în domeniul educației, modul de numire și eliberare a conducătorilor instituțiilor de învățămînt precum și repartizarea materialelor propagandistice în aceste instituții, relatează Actualități.md.
Deputatul PSRM Vlad Bătrîncea, a menționat că domeniul educației a intrat într-o stare de criză profundă și degradare.
„A fost lansată o campanie de purificare a cadrelor didactice cu experiență vastă, cu profesionalism cu pregătire, și a fost lansată o campanie de instaurare și înscăunare în funcțiile de conducători ai instituțiilor școlare și liceale pe criterii partiinice. Toți acei pedagogi și conducători ai instituțiilor care nu împărtășesc viziunile așa numite unioniste, antistatale, toți aceștia sunt eliminați din concursuri privind ocuparea acestor funcții. Practic în toate instituțiile de învățămînt unde deja au fost petrecute concursuri au fost promovați în funcția de director cei care aparțin Partidului Liberal”, a declarat Bătrîncea.
Potrivit socialistului, culmea este că au fost repartizate materiale cu caracter anticonstituțional în instituțiile școlare și liceale și anume așa numită harta a României Mari, drapelul altui stat și alte materiale propagandistice.
„Suntem indignați că copii din RM sunt impuși în fața acestui pericol, copii nu sunt pregătiți pentru această propagandă. Considerăm că noi ca și Parlament urmează să întreprindem măsuri foarte clare ca să nu permitem un or grupări cu interesele altui stat să desfășoare aceste campanii. Considerăm că funcționarii care au venit în cadrul condcursurilor și au intimidat lumea care au promovat cadre de partid în stil absolut totalitar trebuie pedepsiți”, a mai adăugat deputatul PSRM.
„Noi nu vom permite niciodată ca aceste idei să fie realizate. Statul RM va rămîne în continuare un stat suveran iar ceea ce ține de așa numită hară a României Mari care a fost ruptă de fapt de istorie noi repetăm ceea ce a fost deja demonstrat”, a conchis Vlad Bătrîncea rupînd în semn de proteste harta României Mari.