[:md]

Procurorii împreună cu CNA au efectuat percheziții la Primăria Durlești, în cadrul dosarului penal deschis pe marginea unor scheme dubioase privind unele terenuri ai capitalei, notează Actualități.md.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, unii funcționari ai Primăriei Durlești personal, sau prin intermediari identificau familii tinere care urmau să primească loturi de pamînt pentru construcția casei și încercau să le mituiască. Astfel familiile primeau pînă la 500 de euro pentru a înregistra terenurile pe numele lor după care trebuiau să renunțe la acestea ca ulterior să fie vîndute la circa 10 mii de euro fiecare.

    Acest procedeu s-a efectuat cu aproximativ 40 de loturi de pămînt în perioada 2009-2010. În acest mod bugetul Primăriei a fost prejudiciat cu sume fabuloase. Ca urmare a perchezițiilor efectuate de către oamenii legii la birourile de serviciu, în mașinile și casele funcționarilor au fost descoperite probe ca procuri, planuri geometrice, copii ale buletinelor de identitate, certificatelor de căsătorie și altele.

Pe marginea acestui caz este inițiat dosar penal pentru exces de putere, dacă vor fi declarați vinovați funcționarii Primăriei Durlești riscă pînă la 6 ani de închisoare sau pînă la 5 ani de privarea dreptului de a ocupa anumite funcții.

ПОДЕЛИТЬСЯ