[:md]
Deputații au examinat în cadrul ședinței Parlamentului RM de astăzi, moțiunea de cenzură simplă înaintată de către fracțiunea Partidului Socialiștilor împotriva activității ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, liberalul Iurie Chirinciuc, relatează Actualități.md.
"Domnule Chirinciuc, nu luați tot ce spune PSRM în moțiunile de cenzură aproape de inimă, păstrați-o pentru că nici nu știi cînd vine procurorul! Mai ales în actualul Guvern!", a declarat deputatul PSRM Corneliu Furculiță în cadrul dezbaterilor moțiunii.
În moțiunea semnată de PSRM, deputații s-au arătat nemulțumiți de „administrarea defectuoasă a ramurei, de lipsa de performanțe și de greșelile continue care nu contribuie la un progres în acest domeniu".
Precizăm că socialiștii îl acuză pe Chirinciuc de faptul că în toate sferele pe care controlează s-a creat o „situație catastrofală”. PSRM invocă drept motiv și faptul că situația este gravă la „Î.S. Calea Ferată a Moldovei”, unde lucrătorii nu și-au ridicat salariile timp de peste cinci luni.





