acm.jpg

[:md]

Medicii endocrinologi de la Spitalul Clinic Republican au oferit consultaţii gratuite, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, marcate anual pe 14 noiembrie. Zeci de pacienţi au stat la coadă pentru a-şi măsura nivelul glicemiei în sînge. Specialiştii medicali îndeamnă toată populaţia să facă acest test cel puţin odată în an, deoarece, depistata tardiv, boala poate avea consecinte grave, transmite Realitatea citat de Actualități.md.

Pacienţilor le-a fost măsurat nivelul glicemiei în sînge cu ajutorul glucometrului, care prezenta rezultatele imediat după colectarea probelor de sânge. În funcţie de valorile obţinute, oamenii erau direcţionaţi la medicul endocrinolog. De o consultaţie au avut parte atât pacienţii bolnavi de diabet zaharat, cât şi cei care nu au această afecţiune. 

Peste 90 de mii de persoane din Republica Moldova suferă de insuficienţă de insulină. Boala întinereşte, spun specialiştii. Zece la sută dintre bolnavi sunt copii.

Anual numărul pacienților de diabet este în creștere cu 7-10 la sută la nivel mondial. Moldova nu este o excepție. La moment în țară sunt peste 90 de mii de persoane cu diabet. Vrem să sensibilizăm populația, deoarece în spatele unei diabetic dispărut mai avem o persoană care nu cunoaște că suferă de diabet zaharat și este foarte important să-i convingem să meargă măcar odată în an pentru a-şi testa valoarea glicemiei în sînge”, a menționat medicul endocrinolog Natalia Gaibu. 

Medicii îndeamnă populaţia să-şi testeze anual nivelul glicemiei în sînge. În special, sunt atenţionate asupra acestui fapt, persoanele care au rude de gradul unu suferinde de diabet, cele care ştiu că au exces ponderal, sau duc un mod de viaţă nesănătos, sedentar, cu abuzuri alimentare. Complicaţiile diabetului zaharat sunt pierderea vederii, amputarea membrelor inferioare şi afecţiuni ale rinichilor. 

ПОДЕЛИТЬСЯ