[:md]
Despre aceasta, Zinaida Greceanîi, deputat, președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, a declarat în cadrul celui de al de-al XIV-lea Congres Extraordinar al Partidului Socialiștilor, relatează Actualități.md.
Publicăm mai jos discursul integral al Zinaidei Grecenîi:
"Vă salut pe toţi cei prezenţi la aceasta reuniune!
Stimaţi participanţi la Congresul al XIV-lea al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova!
Ne face plăcere să-l salutăm pe preşedintele Republicii Moldova, ales prin vot direct, domnul, Igor Dodon.
Îi salutăm pe oaspeţii reprezentanţi ai partidelor prietene din Est şi din Vest, şi anume din Rusia, Belarus, Ucraina, Armenia, Letonia, Serbia, Georgia, Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Bulgaria, Turcia, precum şi pe reprezentanţii misiunilor diplomatice.
După cum a menţionat în discursul său, dl Igor Dodon, acum 5 ani în urmă a început relansarea Partidului Socialiştilor pe arena politică a Moldovei. În aceşti ani, partidul a avut multe succese, dar împreună vom realiza şi mai multe.
Atunci cînd mulți nu aveau încredere, echipa noastră a mers înainte. Şi astăzi, avem cea mai mare fracţiune în Parlament, iar eu am onoarea să fiu liderul acestei fracţiuni.
Astăzi, avem sute şi mii de persoane, care ne reprezintă Partidul la nivel local şi care sînt pilonul şi conexiunea dintre fiecare cetăţean al Republicii Moldova şi Partidul Socialiştilor.
Orice funcţie înseamnă o mare răspundere. O spun din propria experienţă profesională. Declar acest lucru ştiind că doar în echipă pot fi desemnate şi, respectiv, soluţionate, probleme de nivel atît regional, cît şi naţional.
Astăzi, fracţiunea socialiştilor din Parlament, este echipa cea mai eficientă, activă şi cu cel mai mare grad de pregătire profesională.
Doar în ultima perioada de timp, socialiştii au elaborat peste 200 de proiecte de lege, menite să contribuie la îmbunătăţirea vieţii cetățenilor.
Lupta zilnică pentru interesele cetăţenilor se desfăşoară nu doar în Parlament, dar și la şedinţele şi în comisiile parlamentare, cu implicarea autorităţilor publice locale de toate nivelurile, în instanţele de judecată şi în cadrul dezbaterilor publice.
Vă rog să mă credeţi că tot ce facem noi are drept bază şi provine din necesitățile tuturor cetăţenilor ţării noastre. Şi anume o atare abordare o considerăm corectă.
Despre totaluri s-a vorbit mult, astăzi. Ţin să vă asigur că împreună ne-a reuşit imposibilul.
Vreau să mai adresez, încă o dată, cuvinte de recunoştinţă dlui Igor Dodon, pe care îl cunosc de mai mult timp ca pe un profesionist, un manager experimentat şi o persoană care are scopuri bine determinate şi știe cum să le atingă.
Şi astăzi, avînd susţinerea binemeritată din partea poporului, Domnia sa a fost ales președinte al țării noastre.
Vă felicităm din nou, domnule Preşedinte! Într-un ceas bun, în numele întregului popor, în numele ţării noastre Republica Moldova!
Provocări şi obiective
Stimaţi colegi, prieteni! În continuare ne așteaptă mari provocări.
Va continua lupta pentru fiecare cetăţean al ţării noastre.
— pentru echitate socială,
— pentru economie dezvoltată,
— pentru statalitatea şi neutralitatea ţării noastre,
— pentru originalitatea şi identitatea moldovenească,
— pentru Ortodoxie,
— pentru reintegrarea Moldovei,
— pentru relansarea relaţiilor strategice cu Federaţia Rusă şi integrarea în Uniunea Economică Euroasiatică,
— pentru tranziţia la relaţii reciproc avantajoase cu Uniunea Europeană şi cu toate celelalte ţări.
Sînt principiile care ne unesc şi ne identifică clar pe noi, socialiştii, ca partid al majorităţii.
Cred că aceste principii sînt împărtăşite de toate partidele de stînga şi astăzi viitorul aparţine anume acestor partide. Îi îndemnăm pe toţi la consolidare în numele Republicii Moldova.
Despre alegerile anticipate
La momentul actual, pentru o realizare plenară a acestor scopuri, este foarte important să obţinem victoria definitivă.
Aici mă refer la victoria în alegerile parlamentare anticipate, obţinerea unei majorităţi parlamentare şi formarea unui Guvern care ar lucra pentru oameni.
Partidul poporului
Partidul Socialiştilor a reuşit să devină un partid de tip nou.
Acest lucru înseamnă deschidere, democrație, înseamnă participarea şi adoptarea în comun a deciziilor avînd drept bază, voinţa majorităţii poporului nostru.
Partidul Socialiştilor este unicul partid al poporului în ţara noastră. Deputaţii, consilierii şi primarii noştri de toate nivelurile se află într-un dialog permanent şi deschis cu cetăţenii. Este un dialog care va continua şi în viitor!
Regiuni
Vom intensifica necondiţionat activitatea în regiunile noastre. Această activitate prevede proiecte şi programe comune cu oraşele şi regiunile din alte ţări, în primul rînd, cu cele din Federaţia Rusă.
În acestă direcţie deja se întreprind măsuri concrete.
Sînt realizate proiecte de infrastructură, proiecte de schimb de experienţă, proiecte umanitare şi culturale.
Totodată, sîntem datori să continuăm practica pozitivă ce ţine de protecţia instituţiilor sociale în localităţile din regiunile ţării, unde evoluţia situaţiei depinde în întregime de noi.
Este vorba despre şcoli, spitale, instituţiile culturale.
Vom continua să amplificăm nivelul de deschidere şi responsabilitate al fiecărui funcţionar care ne reprezintă formaţiunea.
Avem experienţa necesară în acest sens. Deja transmitem în regim on-line şedinţele comisiilor, implicăm cetăţenii în procesul decizional pentru asigurarea transparenţei acestuia, participarea cetăţenilor la procesul de formare şi adoptare a bugetului, prezentăm regulat rapoarte în faţa alegătorilor.
Transnistria
Stimaţi prieteni,
Din păcate, plaiul nostru este divizat de diferendumul transnistrean nereglementat.
Ţin să menţionez următorul aspect: pentru noi, transnistrenii sînt parte a poporului nostru multietnic.
Zeci de mii de transnistreni au votat pentru candidatul nostru la Preşedinţie. De aceea, Partidul Socialiştilor poartă răspundere, inclusiv în faţa alegătorilor din Transnistria.
Partidul Socialiştilor este unica formaţiune care dispune de un plan bine determinat privind normalizarea relaţiilor şi edificarea unui stat integru pe ambele maluri ale Nistrului.
Vom continua să punem accent pe o colaborare multilaterală între politicieni şi societatea civilă, în cadrul proiectului „Două maluri – un spaţiu unic”, care va fi lansat în anul 2017.
Acest proiect va viza toate domeniile – de la cel social-economic pînă la cel cultural-umanitar.
Noi, Partidul Socialiştilor vom face tot posibilul pentru a transforma Nistrul în rîul unităţii noastre.
Diaspora
Oamenii ne sînt bogăţia, inclusiv cei aproximativ un milion de cetăţeni aflaţi peste hotarele ţării.
Ei au plecat din ţară impuşi de situaţie, pentru a-şi întreține familiile. Din păcate, guvernarea îşi aduce aminte de aceşti oameni doar în ajunul alegerilor şi atunci o face parţial şi incomplet.
Sarcina noastră comună este asigurarea dreptului constituţional la vot pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent de locul unde se află – pe teritoriul Federaţiei Ruse sau în Europa, SUA, Canada sau în alt colţ îndepărtat al planetei.
Începînd cu anul 2017, Partidul Socialiştilor va începe realizarea unui nou proiect „Moldova în lume”, care prevede lucrul cu cetăţenii Moldovei aflaţi peste hotare, oriunde s-ar afla aceştia.
Acest proiect prevede, în primul rînd, protecţia socială şi contactul cu instituţiile publice, precum şi cei aflaţi acasă.
Alături de fiecare cetăţean
În ultimi ani, prin intermediul mai multor instrumente, partidul a oferit asistenţă unui număr de zeci de mii de cetăţeni de-ai noştri. Aici menţionez proiectul „petitia.md”, şi Fundaţia de Binefacere „Soluţia” fondată de dl Igor Dodon.
Ţin să menţionez că, începînd cu anul viitor, preconizăm deschiderea unor „centre de apărare a drepturilor cetăţenilor” pe lîngă fiecare oficiu de partid raional.
Iar relaţia „deputat – consilier – primar – oricare alt reprezentant, ales pe listele de partid sau înaintat de partid” va fi într-o perfecţionare permanentă.
Cadrele decid totul
În perioada îndelungată de activitate în Guvernul RM şi, ulterior, în Parlament, m-am convins că profesionalismul oamenilor, înmulţit cu dragostea pentru Patrie reprezintă valoarea cea mai mare, prin care pot fi rezolvate orice sarcini, chiar şi cele mai dificile.
Unul din următoarele obiective de bază îl reprezintă extinderea permanentă a structurilor de partid nu doar în aspect cantitativ, ci şi calitativ.
Legătura cu partidul trebuie şi se va realiza în fiecare localitate a ţării noastre, chiar şi în cele ce numără doar 30-40 de locuitori. Este un obiectiv pentru organizaţiile noastre de partid primare.
Totodată, sîntem obligaţi să creştem gradul de pregătire al efectivului nostru de partid. Este încă una din direcţiile pe care vom depune eforturi.
Unul din instrumentele în acest sens este fondarea Şcolii superioare de partid în calitate de instituţie pentru pregătirea cadrelor noastre actuale şi a celor viitoare.
Controlul intern
Ţin să menţionez că orice obiectiv necesită şi un control.
Deja astăzi se desfăşoară măsuri de constituire a Serviciului de audit şi control intern.
Atunci cînd alegătorii, în orice localitate a ţării, întreabă „Putem noi oare avea încredere?”, la care partidul răspunde „DA!”, răspunderea pentru încredere revine nu doar celui care a fost ales, ci şi întregului activ de partid.
Anume de aceea, stimaţi membri ai partidului, noi toţi purtăm răspundere colectivă în faţa alegătorului nostru.
Contactul cu societatea
Partidul Socialiştilor a fost întotdeauna un partid deschis. Majoritatea activităţilor noastre sînt absolut deschise pentru mass-media, indiferent de tenta sau apartenenţa acestora din urmă. Nu avem ce ascunde de cetăţeni. Aşa ar trebui să fie şi în continuare.
Pe de altă parte, atunci cînd nimeni nu lua în seamă partidul, cînd apăreau informaţii absolut denaturate, noi informam societatea cu privire la ideile şi acţiunile noastre prin intermediul dialogului direct cu cetăţenii și prin intermediul ziarului de partid „Socialiştii”.
Cîţiva ani în urmă, ziarul era unica sursă de informare veridică. Astăzi, acesta este o ediţie cotată. Ziarul este cunoscut, este aşteptat şi citit.
Într-o perioadă scurtă de timp, partidul şi-a intensificat prezenţa pe internet şi pe reţelele de socializare. Sînt nişte aspecte ce necesită consolidare şi dezvoltare, aspecte la care mai avem de lucru.
Un partid modern ar trebui să fie deschis la maximum faţă de alegătorul său şi faţă de toți cetăţenii. Noi vom accentua în mod special acest aspect.
Stimaţi colegi,
Toate cele expuse reprezintă doar o mică parte din obiectivele noastre şi modalităţile de soluţionare, precum şi provocările cu care ne confruntăm.
Purtăm cu toţii o răspundere mare pentru viitorul Moldovei, pentru fiecare familie, pentru fiecare copil, pentru pensionarii, veteranii noştri care au construit şi au făurit ţara.
Spre deosebire de alţii, noi ştim cum să facem ca lucrurile realmente să evolueze în bine. Avem un lider puternic – Preşedintele ţării. Avem cea mai bună echipă din ţară. Avem soluţii puse la punct.
Şi, lucrul cel mai important, avem dorinţa sinceră de a păstra Moldova, de a o transforma într-o ţară dezvoltată, din care nu ai dori să pleci, în care ai dori să trăieşti.
Sîntem convinşi: Moldova are Viitor!
Onorată asistenţă,
Pe final, doresc sa multumesc tuturor celor prezenţi în acestă sală.
Multumesc domnului Președinte pentru faptul că a consolidat un partid atît de puternic şi credibil.
Multumesc oaspeţilor de peste hotare pentru sprijinul şi încrederea acordată în dezvoltarea Republicii Moldova.
Multumesc corpului diplomatic pentru colaborarea productivă pe care o avem pe plan intern.
Mulţumesc experţilor naţionali şi internaţionali pentru înalta apreciere a activităţii Partidului Socialiştilor.
Şi nu în ultimul rînd doresc sa mulţumesc membrilor echipei noastre, tuturor, celor care au fost antrenaţi în alegerile prezidenţiale, celor care au mers din casă în casă, promovînd valorile partidului şi informînd cetăţenii despre necesitatea alegerii unui Preşedinte al întregului popor.
Vă mulumesc tuturor, datorită DVS: Republica Moldova are viitor!!!”, a conchis Zinaida Greceanîi.





