[:md]
Astăzi, 16 februarie, președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi a prezentat un bilanț al anului 2016, notează Actualități.
Greceanîi a precizat că anul 2016 s-a dovedit a fi unul foarte greu pentru cetățenii RM iar așa numitele reforme și măsuri ale actualei guvernări au dus la sărăcirea și mai profundă a populației.
Potrivit liderului PSRM, deși guvernanții se laudă sondajele arată foarte bine că peste 80 la sută dintre moldoveni consideră că direcția în care merg lucrurile în RM este una greșită.
„Situaţia în economie şi în sfera socială s-a agravat semnificativ. Totodată, guvernarea a pus pe umerii populaţiei țării rambursareea miliardelor furate din sistemul financiar-bancar. În același timp o bună parte din cei care au comis crimele se află în liberatate. Sub presiunea instituțiilor internționale și în primul rînd FMI au fost adoptate decizii privind majorarea vîrstei de pensionare şi creşterea tarifelor”, mai menționat Zinaida Greceanîi.
În același timp președintele PSRM a subliniat că alegerile prezidenţiale, care au avut loc în toamna anului trecut, au demonstrat că cetăţenii Moldovei îşi doresc schimbări.
„Rezultatele scrutinului prezidenţial a fost şi un rezultat al activităţii PSRM în ultimii ani”, a mai adăugat Greceanîi.
Totodată potrivit liderului socialiștilor, al 2 lea an de implementare al acordului de asociere și acordului de liber schimb cu UE nu au schimbat situația spre bine în țară, așa cum era preconizat, din contra Moldova a înregistrat scăderi semnificative atît în plan economic, cît și la capitolul democrație și libertăți fundamentale.





