[:md]

 

Astăzi, 22 iunie, candidatul Partidului Socialiștilor pentru funcția de primar general al capitalei Zinaida Greceanîi a organizat o conferință de presă cu tema „Construcțiile neautorizate din Chișinău continuă, chiar și în cazul existenței dosarelor penale pe numele funcționarilor din primărie”, relatează Actualități.md.

Potrivit Zinaidei Greceanîi în ultimii 8 ani Chișinăul a fost deposedat de peste 570 de hectare de pămînt, multe loturi au fost pur și simplu cedate iar altele date abuziv la prețuri derizorii.

Greceanîi a amintit că anterior a prezentat lista consilierilor din partea Partidului Liberal care construiesc pe terenurile sus menționate.

16 terenuri pe care anterior erau amplasate stadioane, de exemplu: stadionul de pe strada Ginta Latină – 4 hectare, stadionul liceului teoretic Dacia, stadionul liceului teoretic Gaudeamus, 67 de terenuri de joacă pentru copii, 32 de porțiuni ale parcurilor municipale, peste 80 de monumente de arhitectură au fost distruse. Astăzi, conform informației de care dispunem se încearcă de a intra chiar și pe teritoriul Parcului Dendrarium. Prejudiciul creat pe parcursul a 8 ani de zile la înstrăinarea acestor terenuri, conform diferitor date prezentate de experți și organele de control se cifrează la aproximativ 7 miliarde de lei, care nu au ajuns nici în bugetul municipal”, a subliniat Greceanîi.

ПОДЕЛИТЬСЯ