gh.jpg

[:md]

Despre aceasta poreședintele fracțiunii parlamentare a PSRM Zinaida Greceanîi a declarat în cadrul ședinței Consiliului Republican al PSRM, relatează Actualități.md.

Pe 30 octombrie toată țara urmează să-și aleagă destinul. Sunt sigură că de noi cetățenii simpli depinde soarta țării noastre, noi trebuie să păstrăm indepența, credința și istoria RM pentru generațiile următoare.

Fracțiunea PSRM din Parlamentul RM a susținut unanim candidatura lui Igor Dodon la funcția de președinte al țării. În ultimul timp am avut multe întîlniri prin toată  țara și oamenii ne-au spus că sunt siguri că doar Igor Dodon va putea păstra această țară, el este un om care are familia și copii aici dar nu în vile luxoase de peste horare precum cei de la guvernare.

Doar Dodon va lupta pentru ca toate familiile din RM să se mențină întregi în țară natală. Oponenții politici vor lupta ca leii în această campanie electorală dar noi trebuie să ne ținem ferm pe poziție și să ne alegem acel lider care este pentru popor – pe Igor Dodon și cu siguranță noi vom învinge. Într-un ceas bun!”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Amintim că la 30 octombrie curent în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale directe.

ПОДЕЛИТЬСЯ