[:md]
Astăzi în cadrul ședinței Parlamentului RM a fost examinată moţiunea simplă asupra activităţii Ministrului Protecţiei Sociale și al Familiei, Stela Grigoraş, înaintată acum cîteva săptămîni de către fracțiunea Partidului Socialiștilor, relatează Actualități.md
Potrivit deputaților socialiști, situația în domeniul protectiei sociale, cel al muncii și al familiei nu s-a schimbat, și dimpotrivă, tot mai mulţi cetățeni migrează peste hotarele țării lăsînd fără supraveghere copiii și în voia sorții bătrînii, dar și persoanele cu dizabilități.
„Nu au fost întreprinse acțiuni pentru a preveni rata șomajului în rîndul tinerilor și nici nu a fost elaborat un sistem ce ar oferi pensii echitabile persoanelor care au contribuit toată viața la fondul de pensii și au avut un aport pentru societate. Femeile neasigurate care au copii beneficiaza de îndemnizația mizeră de 440 lei pînă la împlinirea vîrstei de 1,5 ani a copilului, în timp ce minimul de existență ajunge la 1700lei. Totodată, mamele respective nu se pot angaja în cîmpul muncii deoarece la nivel de comunitate nu sînt create servicii de plasament sau creșe unde ar fi acceptați copiii de la vîrsta de 1,5 ani”, a declarat Vladimir Odnostalco, deputat PSRM.
Totodată, fracţiunea parlamentară a PSRM a menționat că ministru Stela Grigoraș nu a întreprins nici o acțiune pentru a îmbunătăţi calitatea vieții cetățenilor.
“Pînă la această dată dna Stela Grigoraș s-a preocupat de promovarae intereselor ONG-ului pe care l-a creat, dar nu de soarta pensionarilor, invalizilor, copiilor și a tinerilor. Situația creată nu poate continua la nesfîrșit. Populația acestei țări are nevoie de susținere și protecție din partea Ministerului muncii, protecției sociale și al familiei, cetățenii noștri nu pot fi hrăniți la nesfîrșit cu promisiuni și declarații frumoase, ei merită o calitatea a vieții mai bună, servicii care să satisfacă necesitățile fiecărui membru al comunității și al societății indiferent de vîrstă și statut social” a conchis Odnostalco.
Cu toate acestea, moțiunea de cenzură asupra activității ministrului Muncii, Protecției Sociale și al Familiei nu a întrunit numărul necesar de voturi fiind susținută doar de către 24 de aleși ai poporului. Astfel, Stela Grigoraș își păstrează funcția de ministru.
Amintim că fracţiunea PSRM a înregistrat până acum moţiuni simple contra Corinei Fusu, Ministru al Educaţiei, Anatol Şalaru, Ministru al Apărării, Octavian Armaşu, Ministrul Finanţelor, a Ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc, dar şi a Ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari.





