[:md]
Patru bărbaţi sunt învinuiţi de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale de săvîrşirea contrabandei de mărfuri în proporţii deosebit de mari, notează Actualități.md.
Potrivit procuraturii, în august curent, învinuiţii au organizat introducerea mărfurilor vestimentare în Republica Moldova din România cu actele de însoţire denaturate privind cantitatea şi natura mărfurilor. Mai exact, valoarea acestora în acte era de 120 de ori mai mică decît în realitate. În urma efectuării percheziţiei mijlocului de transport de model „Mercedez-Benz ”, cu care s-au transportat mărfurile în baza declaraţiei vamale depusă la organul vamal, s-au depistat şi ridicat mărfuri în valoare de peste 2 milioane de lei.
Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare instanţei de judecată. Actualmente, învinuiţii se află în stare de arest preventiv, iar dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate ei riscă pedepse de până la 10 ani de detenţie.





