[:md]

 

Sîmbătă, 25 octombrie, la Chișinău va fi adusă icoana Sf. Serghie de Radonej, la Catedrala Mitropolitană din capitală. Potrivit site-ului oficial al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, icoana cu părticele din moaştele acestui mare Cuvios şi de Dumnezeu purtător Părinte, va fi adusă spre închinare de la Lavra Sfântului Serghie, Rusia, relatează Actualități.md.

Întâmpinarea sfinţeniei va avea loc la ora 16.45, după care se va afla în incinta Catedralei timp de câteva zile. Îndemnăm toţi credinicioşii să participe la acest însemnat eveniment duhovnicesc. Doamne ajută!

Actualități.md amintește că icoana trebuia să vină la Chișinău încă de la data de 16 octombrie însă din cauză că Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, nu a reușit să binecuvânteze venirea Icoanei Preacuviosului Serghie de la Radonej în alte eparhii, din motiv că ar fi plecat din țară, relicva nu a fost primită la Mănăstirea Ciuflea.

Menționăm că că pe data de 10 octombrie liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a fost binecuvântat de Patriarhul Întregii Rusii Kirill și a adus în Republica Moldova icoana Sfîntului Serghie de la Radonej împreună cu cîteva fragmente din sfintele lui moaște. În toate aceste zile icoana s-a aflat la Bălți unde a avut loc Drumul Crucii și o liturghie specială cu ocazia sosirii icoanei. După Chișinău icoana va merge la sudul Moldovei, la Cahul și Comrat.

Notă

Sfântul Serghie din Radonej este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiti sfinți ruși. El este socotit drept unul dintre sfinții prin care Dumnezeu a renăscut monahismul isihast rus, prin indeletnicirea cu rugăciunea neîncetată și revenirea la nevoințele ascetice. Cuviosul Serghie s-a arătat pe sine drept ctitor al uneia dintre cele mai mari lavre rusești — Lavra Sfânta Treime, aflată în nordul Moscovei — și al nenumăratelor suflete pe care le-a zidit și încă le mai zidește, prin cuvîntul său cu putere multă, prin rugaciunile sale cele bineprimite și, acum, prin cinstitele sale Moaște.

Icoana hagiografică este formată dintr-o icoană centrală — mare a unui sfânt, înconjurată de un cadru de scene mici — marginale, care prezintă evenimente sau minuni din viața sfântului. Acest tip de reprezentare se mai numește „icoana vieții” și a apărut în secolul al XIII-lea.

Icoana hagiografică a Sfântului Cuvios Serghie de la Radonej a fost zugrăvită în anul 1591 de Evstafy Golovkin pe lemn și are dimensiunea de 65 x 52,5 cm. Icoana se află în proprietatea statului rus, și este expusă în Muzeul Lavrei Sfintei Treimi de la Serghiev Posad.

Această icoană a fost comandată de Țarul Feodor (Teodor) Ioannovici și de Țarina Irina, în semn de mulțumire pentru rugăciunile ascultate în timpul nașterii copilului.

Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej este zugrăvit în icoana centrală (mare), binecuvântând cu mâna dreaptă.

În registrul de sus, central, este zugrăvită icoana Sfintei Treimi, deoarece prima biserică a Lavrei a fost închinată Sfintei Treimi. Celelalte icoane reprezentate în registrul de sus prezintă: Nașterea Sfântului Cuvios Serghie de la Radonej, Întâlnirea Sfântului Serghie cu îngerul ce avea înfățișare de călugăr, Întâlnirea dintre părinții Sfântului Serghie și îngerul ce avea înfățișare de călugăr,  Tunderea în monahism a Sfântului Serghie, Năpustirea diavolilor asupra Sfântului Serghie, Hirotonia ca ieromonah a Sfântului Serghie.

În registrul din partea stângă se prezintă: Învierea copilului mort, Povățuirea domnilor, a boierilor și a oamenilor de către Sfântul Serghie, Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej, Împărtășirea Sfântului Serghie cu Focul Dumnezeiesc.

În registrul din partea dreaptă se află: Minunea izvorârii apei prin rugăciunea Sfântului Serghie, Înapoierea copilului înviat tatălui său, Primirea darurilor (o cruce, un paraman, o schimă şi o gramată de binecuvântare) din partea Patriarhului Filotei al Constantinopolului, Primirea celor doi arhimandriți care-l roagă pe sfânt să se întoarcă la obștea sa.

În registrul de jos sunt zugrăvite: Descoperirea sfintelor moaște a Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, Adormirea în Domnul a Sfântului Serghie, Binecuvântarea presbiterului care n-a vrut să accepte unirea cu Roma, Desemnarea Sfântului Nicon ca egumen al Lavrei, Înmormântarea Mitropolitului Alexie al Moscovei.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ