[:md]
Astăzi, 17 iulie, la ora 15.00, la cererea deputatului socialist Igor Dodon, vor avea loc audierile ministrului economiei Adrian Candu în cadrul comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, informează Actualități.md.
Tema audierilor este problema situaţiei în domeniul relaţiilor bilaterale comerciale cu Federaţia Rusă-riscurile şi consecinţele legate de semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Actualități.md menționează că Federaţia Rusă intenţionează în cel mai scurt timp să impună restricţii la importurile unor categorii de produse alimentare din Republica Moldova ca măsuri de protecţie după semnarea Acordului de Asociere cu UE.
În lista produselor pentru care se vor impune taxe de import sunt incluse, în special, produsele din carne, cereale, fructe și legume, dar și zahăr.
Socialiştii au preîntîmpinat de nenumărate ori despre consecinţele negative care pot surveni în dezvoltarea economiei RM după semnarea Acordului cu UE.
Socialiştii insistă pe denunţarea Acordului şi organizarea unui referendum naţional la tema vectorului de dezvoltare externă a ţării noastre.