[:md]
Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Socialiștilor din RM, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, relatează Actualități.md.
“Majoritatea cetățenilor RM simt foarte bine pe pielea lor că situația în țară este una foarte dificilă, mai ales în domeniul social-economic. Iar aceasta dificultate este generată de clasa politică care se află la guvernare.Situația politică se caracterizează prin uzurparea puterii de stat de către un singur partid. Actuala configurație a parlamentului nu coincide cu rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014”, a declarat socialistul.
Dodon a amintit că în Parlamentul RM la momentul actual sunt 26 de deputați neafiliați, iar majoritatea dintre aceștia fac jocul Partidului Democrat care deși a obținut doar 17% la alegeri controlează majoritatea deputaților din parlament, lucru care în mod evident a dus la capturarea instituțiilor statului.
În acest sens liderul PSRM a menționat că unica ieșire din această situație, ar fi organizarea alegerilor parlamentare anticipate concomitent cu alegerile prezidențiale.
“Parlamentul RM nu coincide cu dorința cetățenilor exprimată la alegerile de acum un an jumătate. Insituțiile statului sunt capturate, soluție e că trebuie să ieșim în fața cetățenilor să ne judece ei”, a mai spus politicianul.
Igor Dodon a amintim că Partidul Socialiștilor din totdeauna a pledat pentru alegerea președintelui țării prin vot direct, iar cu ajutorul protestelor non-stop, a solicitărilor Forumului Civic, regimul de la guvernare a cedat în aces sens.
Astfel, potrivit lui Dodon, socialiștii vor face tot posibilul și vor utiliza toate instrumentele legale ca odată cu alegerile prezindețiale de la 30 octombrie să aibă loc și cele parlamentare anticipate.