igor_dodon.jpg

[:md]

Igor Dodon planifică să întreprindă prima sa vizită în calitate de şef de stat în Federaţia Rusă la începutul anului 2017, iar şeful de la Kremlin, Vladimir Putin i-a făcut deja o invitaţie în acest sens. Precizarea a fost făcută de către preşedintele ales în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public „Moldova 1”, transmite IPN citat de Actualități.md.

Planificam să fac acest lucru până la finele acestui an, însă s-a tergiversat cu validarea mandatului. Am avut deja o întrevedere cu ambasadorii UE acreditaţi la Chişinău. Am vorbit despre relaţiile de parteneriat cu UE care așa și vor rămîne. Dar acum este prioritar să restabilim relaţiile economice cu Federaţia Rusă şi sunt sigur că îmi va reuşi acest lucru”, a spus Dodon.

Noul şef al statului susţine că la întîlnirea cu președintele FR urmează să discute două probleme principale, cea a migranţilor moldoveni şi cea a reluării importului produselor moldoveneşti pe piaţa rusă. „În Rusia se află oficial în jur de 500 de mii de moldoveni, iar neoficial, numărul lor este cu mult mai mare. În jur de 200  de mii dintre ei au încălcat regimul de şedere, iar acum se tem să meargă acasă pentru că nu vor mai putea reveni la locurile de muncă. Unii au cîte 4-5 ani de cînd nu şi-au văzut familiile. Alţii cîteva zeci de mii de moldoveni au primit interdicţii de a intra pe teritoriul Rusiei. Iată problema acestor 220-250 de mii de moldoveni vreau s-o rezolv la întîlnirea cu Putin. Voi cere o amnistiere pentru această categorie şi sper ca acest lucru să se întîmple anul viitor”, a spus Dodon.

Preşedintele ales s-a arătat sigur că va soluţiona şi problema embargoului pentru produsele moldoveneşti în Rusia.  “Nu va fi simplu acest lucru, după ce a fost semnat Acordul de Asociere cu UE. Dar eu am reuşit să fac acest lucru pentru unii agenţi economici atunci când nu eram preşedinte. Trebuie de restabilit dreptul de a exporta în Federaţia Rusă pentru toţi agenţii economici. Pierderile din cauza acestui embargou sunt de peste 400 de milioane de dolari”.

ПОДЕЛИТЬСЯ