[:md]
În urma totalurilor alegerilor parlamentare, lider la simpatiile poporului a devenit Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Președintele PSRM Igor Dodon a declarat într-un interviu pentru "Rossiiskaia Gazeta" despre ce viitor se așteaptă în Republica Moldova, cu cine doresc să coopereze și să lupte socialiștii în următorul Parlament.
"Comuniștii cel mai probabil o să se comporte ca o "opoziție de buzunar". La ei în principiu totul este pus la cale cu liderii pro-europeni ai guvernării care a fost și cel mai probabil că va fi în continuare. Ei nu s-au opus și nici nu se opun integrării europene, și nu intenționează din ceea ce știu eu, să sprijine viziunea noastră și pașii noștri.
Noi cu siguranță, avem nevoie de parteneri pe flancul stâng. Ba chiar și acum, eu le-am oferit o oarecare negociere a pozițiilor, dar ei nu merg la asta și nu au de gînd să ne sprijine în problema denunțării acordului de asociere. Dar noi totuna la prima sesiune a Parlamentului vom ridica problema denunțării acordului de asociere cu Europa. Cred că se va întâmpla la începutul lunii ianuarie", a declarat Igor Dodon.
De asemenea, președintele PSRM a remarcat faptul că presupusei coaliții îi va fi greu să ajungă la un acord între ei, din cauza conflictelor existente — și pe plan personal, și comercial.
"Situația economică și socială va continua să se deterioreze, noi deja vedem acest lucru. Asociația nu le va ajuta, pentru că tot ceea ce Europa a promis – le-a dat deja. De exemplu, călătorie fără vize — este deja, dar fără dreptul la muncă, iar în așa fel starea economiei și a cetățenilor nu s-a îmbunătățit. Pentru că, pentru a călători în Europa, trebuie să ai în buzunar măcar 1.5 mii de euro, pe care să-i cîștigi în Republica Moldova este imposibil. Adică, mai întîi trebuie să mergi în Rusia, pentru a face bani, și doar apoi să mergi în Europa.
Ei au promis să deschidă piața și au deschis-o. Doar că au dat cote pe care noi nici nu le alegem, deoarece cerere pentru produsele noastre nu este. Tot ce au promis pentru a înșela oamenii, le-au dat deja, dar situația se va deteriora în continuare. Aproximativ vorbind, pe cît ne vom înfunda în Europa nu vom avea exporturi nici în Europa nici în Rusia, înseamnă că economie nu va fi. Creditele, de asemenea, se dau în condiții stricte, care nu îmbunătățesc situația socială, deoarece condițiile sunt atașate pentru reducerea sferei comunale și creșterea taxelor sociale pentru tot, iar oamenii vor simți acest efect rapid. Bani în stat nu sunt, dar ce s-a întâmplat cu cei care au fost primiți din străinătate ? – nu se știe, nimeni nu i-a simțit. Având în vedere acești factori, probabilitatea de alegeri anticipate în anul viitor este foarte mare, și, prin urmare, ei își pierd inevitabil puterea".
Amintim că, după numărarea 100% din protocoalele PSRM a cîștigat 20,51% din voturi, Partidul Liberal-Democrat — 20,16% , PCRM -17.48%, PDM — 15,80%, PL — 9,67%.