[:md]
Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, relatează Actualități.md.
Liderul PSRM menționează că în cadrul întîlnirilor sale cu cetățenii, cei din urmă își manifestă grija pentru faptul că scrutinul prezidențiale ar putea fi fraudat. În acest sens Dodon a venit cu o precizare pentru cetățenii RM. El amintește că pe parcursul ultimilor alegeri mai ales parlamentare, stînga politică a învins dreapta.
„Alegerile parlamentare din 2014, socialiștii au acumulat 25 de mandate, comuniștii 21, deja sunt 46 de mandate, „spoilerul Șelin” a mai acumulta două trei procente care trebuiau să revină PSRM sau PCRM, și alt spoiler „clona PCRM” –comuniștii reformatori, au mai furat vreo 4 procente, iată deja era să avem vreo 53 de mandate, apoi puteau fi și încă cîteva mandate din partea lui Usatîi, care a fost scos din cursa electorală. Deci în realitate la acele alegeri, stînga a acumulat peste 55-56 %, pur și simplu prin diferite mașinații ale guvernării, dreapta a obținut majoritatea”, a declarat politicianul.
În același timp, Dodon a comunicat că este imposibil ca guvernarea să opereze cu aceleași proceduri și la alegerile prezidențiale.
„În turul doi vor fi doi candidați și astfel schemele cu spoileri implementate de oligarhii de la guvernare în 2014 nu vor trece. Dacă va fi turul doi, eu sunt ferm convins că vom acumula peste 40 %, în timp ce celălalt candidat va acumula maximum 20%, deci diferența va fi dublă și va fi foarte greu să falsifici un asemenea rezultat. Da, ei pot prin resursele administrative să falsifice cîteva procente dar 20- 30% este imposibil", a mai spus liderul PSRM.
Igor Dodon subliniază că dacă oamenii vor ieși masiv la vot și vor participa activ, guvernarea nu are nicio șansă să falsifice alegerile prezidențiale.
Actualități.md amintește că la 30 octombrie curent în RM, vor avea loc alegeri prezidențiale directe.
Potrivit celor mai recente sondaje candidatul preferat al cetățenilor Republicii Moldova pentru acesta funcție este liderul PSRM Igor Dodon