[:md]
Președintele nou ales al Republicii Moldova Igor Dodon comentează rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din România, potrivit cărora învingător este Partidul Social Democrat, relatează Actualități.md.
“Vedem că și în România stînga politică a înregistrat un succes electoral remarcabil.
Salut victoria PSD și îmi exprim speranța că liderii acestei formațiuni vor echilibra retorica Bucureștiului în raport cu Republica Moldova.
Mizăm că noul Guvern al României va demonstra mai mult respect față de independenta și suveranitatea țării noastre. Iar mișcările unioniste vor fi tratate ca niște entități marginale și radicale, rătăcite în apele democrației”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de pe o rețea socială.
Amintim că ieri, 11 decembrie, în România au avut loc alegeri parlamentare. Rezultatele parţiale ale votului, centralizate de Biroul Electoral Central, arată o victorie clară pentru PSD şi asigură la limită prezenţa în viitorul legislativ pentru ALDE şi PMP.