[:md]
Președintele Republicii Moldova a avut astăzi, întrevederi cu Ambasadorii Extraordinari și Plenipotențiari ai României și Republicii Federale Germane la Chișinău, Daniel Ioniță și Ulrike Knotz. Despre aceasta Igor Dodon anunță pe pagina sa de pe o rețea socială, relatează Actualități.md.
“În cadrul dialogului am făcut un schimb de opinii privind cooperarea bilaterală, starea de lucruri în diverse domenii, potențialul de dezvoltare al relațiilor dintre state. Anterior am declarat că, lunar, vor avea loc întrevederi în format lărgit cu reprezentanții corpului diplomatic al statelor UE, acreditați la Chișinău”, scrie șeful statului.
Potrivit lui Dodon, următoarea întîlnire de acest tip se va desfășura în cel mai apropiat timp.
“Reiterez, că o țară mică trebuie să facă o diplomație mare. Sînt de părere că trebuie să dezvoltăm relațiile de colaborare cu toate statele, bazate pe respect și interes reciproc avantajos. Acest lucru se referă la Uniunea Europeană, statele membre ale CSI și, în primul rînd, la Federația Rusă, dar și la vecinii noștri apropiați, România și Ucraina”, subliniază președintele țării.
Totodată Igor Dodon anunță că la momentul actual în cadrul președinției este definitivătă agenda vizitei la Bruxelles, planificată pentru începutul lunii februarie.
“Vom avea multe întrevederi la nivel înalt. Sunt sigur că discuțiile vor fi productive”, mai adaugă președintele RM.