[:md]
Despre aceasta a declarat președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon astăzi, 23 septembrie după ce a depus la Comisia Electorală Centrală semnăturile colectate pentru susținerea candidaturii sale la funcția de șef al statului, relatează Actualități.md.
Candidatul PSRM la alegerile prezidențiale Igor Dodon, menționează că a ales această zi pentru că a reușit să primească binecuvîntarea din partea Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii Kirill care i-a dorit victorie în aceste alegeri pentru a proteja cu cu ajutorul lui Dumnezeu, valorile noastre creștine.
“Eu personal pe parcursul întregii mele vieți conștiente am mers înainte cu credință în Dumnezeu. La biserică oamenii mă văd tot timpul și nu doar în campaniile electorale cum o fac unii politicieni de la noi. Sunt alături de cetățenii RM și sunt ferm convins că credința noastră ortodoxă este unul din pilonii pe care se bazează statalitatea Republicii Moldova”, a menționat Igor Dodon.
Amintim că ieri, în reședința de lucru a Patriarhiei Ruse, Presfînțitul Patriarh al Moscovei și Întregii Rusii Kirill a avut o întrevedere cu președintele Partidului Socialiștilor din RM Igor Dodon.
Patriarhul Kirill şi Igor Dodon au discutat un spectru larg de probleme și în special starea sferei spirituale în societatea moldovenească, provocările spirituale şi sociale, cu care se confruntă întreaga lume ortodoxă.
Actualități.md amintește că la 30 octombrie curent în RM vor avea loc alegeri prezidențiale directe.
Potrivit celor mai recente sondaje candidatul preferat al cetățenilor Republicii Moldova pentru acesta funcție este liderul PSRM Igor Dodon.





