gy.jpg

[:md]

Despre aceasta președintele Republicii Moldova Igor Dodon a declarat sîmbătă în cadrul unui briefing de presă,  după ce a avut o întrevedere cu Președintele Federației Internaționale de Șah (FIDE), Kirsan Iliumjinov, notează Actualități.md.

Igor Dodon a subliniat că pentru săptămîna aceasta intenționează să prezinte Guvernului o iniţiativă cu privire la includerea şahului în curricula şcolară din Moldova: ”Există experiența mai multor state în care, după includerea şahului în programul de instruire şcolară, a crescut esențial reuşita elevilor”.

Totodată, șeful statului a relatat că, Kirsan Iliumjinov a venit cu 1500 de seturi de şah, care vor fi transmise în şcolile din localităţile ţării.

Potrivit lui, Federaţia de Şah din Moldova a decis să transmită 200 de seturi în Găgăuzia şi circa 800 în Transnistria pentru ca, în toate regiunile ţării noastre, copiii să poată juca şah. 

Dl Iliumjinov a specificat că intenționează să realizeze în Moldova mai multe programe de dezvoltare a șahului și susținere a tinerilor șahiști și a transmis Președintelui țării două nominalizări ale Preşedintelui FIDE, pentru doi tineri, cei mai buni șahiști din Moldova, care vor putea participa la Campionatul Mondial între copii, fără participare la etapa de selecționare la Campionatul Europei.

Precizăm că Președintele Federației Internaționale de Șah (FIDE), Kirsan Iliumjinov se află într-o vizită la Chișinău la invitația șefului statului.

ПОДЕЛИТЬСЯ