[:md]
Despre aceasta președintele ales al Republicii Moldova Igor Dodon a declarat astăzi în cadrul discursului său de la ceremonia oficială de investire în funcția de șef al statului, relatează Actualități.md.
Dodon s-a arătat recunoscător delegaților prezenți la ceremonie.
„Sunt onorat și Vă exprim gratitudinea cea mai caldă pentru că sunteți astăzi alături de mine și de poporul Moldovei la acest legămînt al meu, înfăptuit cu mîna pe Constituție și gîndul la compatrioții noștri. Știu foarte bine ce speranțe-și leagă cetațenii țării și ce așteaptă de la Președintele lor. Am fost alături de oamenii, care au luptat ani de zile pentru a redobîndi dreptul de a-și alege singuri conducătorul țării. Poporul a cerut dreptul la alegerea directă a șefului statului din motive firești – președintele trebuie să-i reprezinte, să poarte răspundere în fața lor, să fie independent politic și grijuliu față de cei dezavantajați. Mandatul obținut prin votul direct al cetățenilor conferă o legitimitate sporită și incontestabilă președintelui țării, iar orice atentat la competențele instituției prezidențiale va însemna o ignorare inacceptabilă a votului poporului. Vreau ca toată lumea să conștientizeze acest lucru”, a menționat Igor Dodon.
Președintele s-a adresat și către cetățenii Republicii Moldova care l-au votat la alegeri.
„Mulțumesc din inimă cetățenilor Moldovei pentru încrederea care mi-au acordat-o votînd pentru mine la aceste alegeri. Știu că votul Dumneavoastră a însemnat, mai întîi de toate, speranța și încrederea, că împreună putem schimba viața spre bine. Vă asigur, dragi compatrioți, că voi rămîne fidel angajamentelor asumate de mine în fața Dumneavoastră. Voi strădui zi și noapte pentru a readuce poporului Moldovei încrederea în ziua de mîine!
Mulțumesc din inimă familiei mele. Ați fost mereu și veți fi sprijinul meu cel mai mare!”, a subliniat Igor Dodon.